aceleasi randuri invizibile,fara valoare dau culoare zilei mohorate.este anotimpul fericirii iar?...incepem usor....,iar....ezitam,plutim...este visul nostru?cu zambetul pe fata,oprim timpul..este al nostru,ne bucuram de el,ii dam drumul usor,usor..ne este frica sa nu'l pierdem.continuam in acelasi ritm,osciland de la bine spre si mai bine,...spunem ca ne iubim.perioada de incertitudine a luat sfarsit,cunoasterea este tot mai vasta,deci ce ramane de facut..?
mergem pe un drum vechi,indepartat de lume,dar totusi foarte cunoscut lumii noastre,...ne tinem de mana si nimic nu ne poate opri in calatoria noastra spre necunoscut.
o poveste ce putini o stiu si mai putini o afla...dar noi o traim,o stim pe derost si o retraim pana ce credem ca s'a terminat...si atunci cand se va fi terminat',nu ne oprim aici,ci o sa cladim alta si mai frumoasa.
greutatea dragostei ce o port in suflet este mult prea coplesitoare desi mi'e greu sa cred ca ar putea trece neobservat un asa comportament pe langa noi,fara sa existe vreun indiciu concret.
mii de vise placute,mii de ganduri ascunse,mii de sentimente necontrolate,mii de nopti pierdute gandindu'te la toate acestea,pun rama tabloului fericirii noastre.
ps:un
superb
RăspundețiȘtergeresuperb:*
RăspundețiȘtergere