incercand prin toate metodele sa fac pe cineva sa inteleaga ca ar fi iubit,am dat gres.cu fiecare pas inainte simt ca dau inzecit inapoi.incerc totul,chiar pana la perfect,dar ma linistesc usor si ma gandesc...ca nimeni si nimic nu este perfect precum mi'as dori....luand situtiile cele mai grele,dand dovada de curaj si implicandu'ma total imi dau seama ca ceva lipseste sau chiar mai mult de atat;trebuie sa incerc imposibilul.....
daca nimic din ceea ce fac nu duce,nu convinge,........la ce bun sa mai fac?oricum,probabil cineva ma impinge de la spate crezand ca urc si am sa ating perfectul,dar oare nu este un usor declin si defapt eu alunec incercand sa alerg dupa ceva ce pare a nu fi usor de indeplinit sau poate mai rau,ceva ce nu imi este permis sa am.
ce vointa desarta imi da curaj sa continui?
un pic descurajat de ce este in jurul meu spun ca voi incerca chiar si in conditii imposibile sa continui sa particip la acest joc de asteptare si tatonare pana am sa ating 'victoria'.atunci poate ma voi bucura ca am invins atat impotriva moralului secatuit de incercari care intre timp se transformase intr'un pesimist convins cat si impotriva fortei care mi'a dat de inteles ca perfectul nu este pentru mine cat si ca imposibilul nu poate fi posibil.
in toate incercarile o scanteie este de ajuns.....si focul optimismului poate darama si cele mai solide ziduri ale nefastei soarte si poate arde din temelii si cele mai mari temeri si pareri de rau.
ps mic;aberatii de........
